DOSARUL „TROFEUL CALITĂȚII”. Cum îl ajută pe inculpatul Adrian Năstase retragerea din dosar a Inspectoratului de Stat în Construcții

DOSARUL TROFEUL CALITĂȚII. Cum îl ajută pe inculpatul Adrian Năstase retragerea din dosar a Inspectoratului de Stat în Construcții
Publicat: 24/05/2012, 11:27
Actualizat: 24/05/2012, 11:27

Noul director al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Constantin Adrian Grăjdan, numit de câteva zile la conducerea instituției de către premierul Victor Ponta, a decis ieri să trimită instanței supreme o adresă prin care susține că nu există nici un prejudiciu asupra ISC în dosarul „Trofeul Calității”, în care fostul premier PSD Adrian Năstase contestă, la Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnarea sa la doi ani de închisoare cu executare.

Cu toate acestea, procurorii au stabilit că există un prejudiciu de aproape 65 de miliarde de lei vechi, fapt admis de instanțele de judecată anterioare și bazat pe acte de la ISC, emise chiar de Direcția legislativă a ISC, pe care Grăjdan o conducea în 2008.

Surse judiciare au explicat, pentru gândul, că cererea de retragere a ISC, ca parte civilă prejudiciată, din dosarul lui Adrian Năstase are două mari implicații.

Prima se referă la partea civilă a procesului și îi scapă pe inculpați, la momentul condamnării definitive, de plata despăgubirilor bănești. „Daunele nu sunt posibile fără să existe un prejudiciu. Dacă vor fi condamnați, nu vor fi obligați la plata de despăgubiri”, au explicat sursele noastre.

A doua implicație se referă la partea penală a procesului și ține exclusiv de decizia judecătorilor: dacă nu mai există prejudiciu, se poate considera că procesul nu mai are obiect. „Nefiind nimeni care să recunoască că a fost păgubit, baza acuzațiilor se șubrezește. Este la aprecierea judecătorilor, au mai fost situații când nu a existat parte prejudiciată”, au explicat sursele noastre.

Judecătorii ar trebui să țină seama, totodată, că primele complete de judecată, care au dat sentințe în partea de fond a procesului, au constatat prejudiciul respectiv. „Acest lucru nu îi obligă însă la nimic pe judecători”, au explicat sursele citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×